Pagini

Devoratori Online

miercuri, 10 iulie 2013

Monştri contra monştri în Cercul de Foc, din 12 iulie, la cinema


Prodigiosul cineast Guillermo del Toro prezintă acţiunea SF Cercul de Foc, o producţie Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, distribuită de MediaPro Distribution, din 12 iulie, în IMAX 3D şi cinematografele din toată ţara.
Când legiuni de creaturi monstruoase, cunoscute sub numele Kaiju, încep să atace omenirea, un război interminabil va provoca milioane de victime şi va consuma aproape toate resursele Pământului. Pentru a lupta împotriva giganţilor Kaiju au fost create arme speciale: roboţi imenşi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de câte doi piloţi, ale căror minţi sunt unite printr-un pod neuronal. Chiar şi Jaegerii se dovedesc însă a fi aproape lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju. Pe punctul de a fi invinse, forţele care apără rasa umană trebuie să apeleze la un fost pilot (Charlie Hunnam) şi la un începător (Rinko Kikuchi), care vor controla un Jaeger din trecut, aparent inutil. Împreună, aceştia vor fi ultima speranţă a omenirii în faţa apocalipsei.
Nominalizat la Oscar, Guillermo del Toro („Pan’s Labyrinth”) semnează regia filmului Cercul de foc după un scenariu de Travis Beacham („Clash of the Titans”) şi del Toro, inspirat din povestea scrisă de Beacham. Thomas Tull, Jon Jashni şi Mary Parent sunt producătorii filmului, iar Callum Greene, producător executiv.
Cercul de foc îi aduce în rolurile principale pe Charlie Hunnam (serialul „Sons of Anarchy”), Idris Elba („Thor”), Rinko Kikuchi („The Brothers Bloom”), Charlie Day („Horrible Bosses”), Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Ron Perlman (filmele „Hellboy”).
Din echipa de filmare mai fac parte directorul de imagine Guillermo Navarro (câştigător al unui Premiu Oscar), Andrew Neskoromny şi Carol Spier - designeri de producţie, Peter Amundson şi John Gilroy - editori şi Kate Hawley - costumier. Muzica este compusă de Ramin Djawadi. De efectele speciale sunt responsabili John Knoll şi James E. Price, în timp ce Hal Hickel s-a ocupat de efectele animate.


Un comentariu:

Unknown spunea...

Filmul nu mi se pare cine stie ce.